Peste 700 de persoane la „Marșuri pentru viață” organizate la Bistrița și Cluj-Napoca

Peste 700 de persoane la Marșuri pentru viață organizate la Bistrița și Cluj-Napoca
Peste 700 de persoane au participat, sâmbătă, la "Marșuri pentru viață" organizate la Bistrița, de către asociații ortodoxe, și la Cluj-Napoca, unde manifestanții au fost conduși de episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu.
Publicat: 23/03/2013, 17:46
Actualizat: 03/07/2013, 22:08

La Bistrița, peste 200 de persoane au participat, sâmbătă, la „Marșul pentru viață”, organizat de Asociația Culturală Sfântul Pahomie din Gledin, Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Bistrița și Asociația „Filantropia” – filiala Bistrița-Năsăud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manifestarea a început în fața Protopopiatului Ortodox din Bistrița, cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” și cu un cuvânt de învățătură din partea protopopului Bistriței, preotul Alexandru Vidican.

„Scopul acestei manifestații este afirmarea dreptului la viață pentru toate ființele umane începând cu momentul concepției și totodată susținerea familiei tradiționale și a valorilor acesteia, temelia unei vieți solide și sănătoase. Participăm la un marș al tăcerii fiindcă pancartele vorbesc de la sine”, a spus protopopul Vidican.

Pe pancartele purtate de tineri scria: „Mamă, îți mulțumesc că exist”, „Avortul nu lasă îngerași pe pământ”, „Avortul oprește o inimă, rănește pe alta”, „Avortul oprește o inimă care bate”, „50 de ani – 22 de milioane de avorturi”, „Copilul, dar de la Dumnezeu”, „Avortul ucide an de an 200.000 de copii” sau „România ocupă locul trei în Europa la numărul de avorturi”.

Participanții la marș, printre care s-a numărat și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, au purtat în piept fundițe albe.

Marșul s-a desfășurat timp de o oră pe cele mai importante artere din oraș, manifestanții fiind însoțiți de echipaje ale Poliției Rutiere și ale Poliției Locale.

La Cluj-Napoca, peste 500 de persoane, avându-l în frunte pe episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, au participat, tot sâmbătă, la un marș împotriva avortului, manifestarea fiind organizată de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Participanții la „Marșul pentru viață”, majoritatea tineri și familii cu copii în cărucioare, s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca având pancarte cu mesaje precum „Noi toți am fost embrioni”, „Viața – primul drept al omului”, „Prețuiește viața”, „Avortul oprește o inimă care bate”, „Susține viața”, „Nu avortului, da vieții”, „Un copil, o minune”.

„Există și persoane care nu au voce în societate, mă refer la copiii nenăscuți, la copiii mici, mă refer la copiii bolnavi. De asemenea, persoanele în vârstă, cele cu dizabilități sunt persoane care nu au cuvânt în societate pentru că sunt persoane care nu au posibilitatea să se afirme. Am dorit să vorbim noi pentru ei. Și când spun noi nu mă refer doar la biserică, ci la toți cei prezenți. Vă asigur toată lumea are un singur gând, să spună astăzi un «da» pentru viață sub toate aspectele ei”, a spus PS Florentin Crihălmeanu, care a condus marșul.

La rândul său, Ligia Stanciu, organizatorul „Marșului pentru viață”, a declarat că scopul acțiunii a fost „de a atrage atenția lumii asupra pericolului reprezentat de avort”.

„Credem că e important să avem manifestări de genul acesta pentru viață și împotriva avortului. Prin acest marș le putem arăta femeilor că există soluții”, a spus ea.

Marșul s-a desfășurat pe traseul Piața Unirii – Bulevardul Eroilor – Piața Avram Iancu – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – strada Memorandumului – strada Petru Maior – Piața Lucian Blaga – strada Napoca – Piața Unirii.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moscova, atacată cu drone. Cel mai mare atac ucrainean de până acum
Calcul complet. Câți ani trebuie să ai pe cartea de muncă, pentru a primi la...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Ce se întâmplă dacă mori într-un vis. Oamenii de știință au găsit răspunsul
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu...
Doi soți din Cluj s-au mutat la țară și au construit un „cartier” idilic de...
„Planuri pentru cel mai rău scenariu”. Pentagonul se pregătește pentru ordine controversate ale lui Trump
Vedeta care a sărăcit după un mare scandal! Acum locuiește la o fermă unde crește...
Cele mai sexy vedete din România trecute de 50 de ani. Au pozat și-n reviste...
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat...
Polițist de 21 de ani, găsit mort în baia secției de poliție unde lucra. Cum...
Cum a fost surprinsă Kate Middleton, la două luni de la încheierea tratamentului pentru cancer....
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Care e amenda pentru depășirea limitei de viteză cu 20 km/h
Liderul opoziţiei din Germania l-a numit pe Olaf Scholz o „raţă şchioapă”. Merz e încrezător...
S-a găsit un tunel INTERSTELAR lângă Pământ și se știe EXACT unde duce
Doliu infinit în lumea filmului. Marele ACTOR s-a SINUCIS. Românii plâng azi o mare stea
Cât costau hainele în care au fost împușcați soții Ceaușescu
Rezultate Loto azi, 10 noiembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de...
Ce rochie ar fi trebuit Cristina Șișcanu să poarte la aniversarea ei? De ce a...
Horoscop săptămânal 11 noiembrie - 17 noiembrie 2024: Influențele planetare prezic noi începuturi în zona...
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Un fizician crede că a găsit ecuația mișcărilor pisicilor